Cartea bate filmul: Amurg (de Stephenie Meyer)

Această relatare e dedicată celor care au citit cartea sau au văzut filmul.

Am început să citesc Amurg deoarece a avut loc premiera la TV a filmului şi mi s-a spus că mai bine citesc cartea înaintea filmului, şi bine am făcut. Întâmplările nu diferă prea mult dar totul este dat peste cap, unele personaje nici nu semănând cu descrierea făcută din carte. Să începem cu oamenii: Bella nu-şi dă părul peste faţă cum face în carte, Mike ar trebui să aibă ţepi. Urmează vampirii: mi-o imaginam pe Rosalie mai frumoasă atâta tot. Un lucru m-a amuyat în film, tatăl Bellei cu mustaţa, nu aşa mi-l imaginam pe actor. Pe mama ei de care se desparte şi o va vedea abia în spital o credeam mai albă la ten. În Forks n-a nins niciodată cum a fost în carte dar în schimb a plouat. Întâlnirea cu Jacob se face în rezervaţie nu când tatăl îi arată camioneta. În film au complicat cum află Bella că Edward e vampir şi cred că şi acest lucru a dezvoltat starea de plictiseală de la început. Când a dus-o în pădure a fost total anapoda. Mai întâi merg pe jos până în poiană, după acea o duce jos cu viteza lui uimitoare şi acolo se sărută. În film s-au sărutat de două ori, iar în carte de mult mai multe ori. Atunci când au venit vampirii răi nu am avut nimic de comentat în schimb evadarea a fost ciudată. Dacă nu ai citit cartea nu-ţi dai seama care au fost ultimele cuvinte ale mamei ei când a plecat de lângă tatăl Bellei. În hotel Alice a avut două previziuni, Bella nu scapă din hotel ci din aeroport păcălindu-l pe Jasper. Sala de balet mi-o imaginam mai mică dar acolo totul a fost bine realizat. În spital, din nou au făcut cum i-au dus capul. Mai întâi Edward vorbeşte cu Bella şi după acea apare mama ei. Şi în sfârşit, la bal, lucrurile au fost diferite de carte.

Dacă regizorii s-ar fi luat mai mult după carte, acest film ar fi fost mult mai interesant şi captivant. Şi am auzit că filmele din seria Twilight sunt mai bune decât Harry Potter, ei bine, lumea se înşală! Dacă şi celălalte filme vor fi ca primul atunci lumea s-a înşelat de tot. Şi nu poţi compara Harry Potter cu Amurg. Fiecare are frumuseţea ei, chiar dacă Harry Potter e cu mult mai interesant şi captivant decât Amurg, mă refer la primul film din ambele serii.

Bye-Bye

Anunțuri

9 responses to “Cartea bate filmul: Amurg (de Stephenie Meyer)

  1. Așa e mereu. Cărțile sunt mai bune decât filmele, fiindcă având atâtea detalii, nu pot fi curpinse în 100 de minute. 🙂

    • Aşa este. Dar se putea face o treabă mult mai bună cu filmul ăsta.

      • Apropo de asta, cum ți s-a părut cartea în cele din urmă?

      • Cartea e foarte bună doar că sunt părţi în care mă enervează. Cum ar fi ultimul capitol înaintea epilogului textul acela luuuung cu rămâi şi nu pleca. Aia m-a cam enervat. Fata tot nu înţelegea că el rămâne. Per total e o carte frumoasă, dacă nu ar fi părţile de stupizenie ale Bellei.

  2. imi place acest film pentru ca sunt in el vampiri asta ma atras cel mai mult la el si il iubesc. alte filme nu m-au impesionat ca in vara am mers la vreo 16 filme la cate o zi si doar asta ma atras. abia astept sa il vad pe al 3 si sunt foarte emotionat. sunt fanul 1 Edward si Bella si imi mai plac si ceilalti vampiri adica imi place de toti care au jucat si de cei care l-au produs. imi place filmul.

  3. Cartea Amurg este interesanta, nu ma asteptam la o combinatie atat de frumoasa intre vampiri si dragoste; e uimitor. Filmul este diferit pentru ca nu are toate toate chestiile pe acre le descrie cartea si unele lucruri importante lipsesc :|. Cartea New Moon ma impresionat…pur si simplu…OAU!! Sunt atat de multe actiuni, suferinte si, ei bine, creaturi:)). Desigur ca filmul a fost impresionant pentru ca a fost mai aproape de carte decat filmul precedent si am inceput sa plang:) pentru ca suferintele celor 3 (Jacob, Bella si Edward) sunt mari, mai ales cea dintre Bella si Jacob. Eu acre credeam ca se va termina prin dragostea Bellei cu Edward pt k mie imi place mei mult de Jacob :*:X. Acum am ajuns sa citesc si Eclipse si mie se pare superba. Chiar nu ma asteptat ca Jacob sa se sarute cu Bella asa ca sunt nerabdatoare sa vad filmul, care apare in scurt timp, pe 3 sau 4 iulie in Bucresti. La ultima carte am emotii mari!!!

  4. de fapt am vrut sa scriu „Eu care credeam ca se va termina prin dragostea Bellei cu Jacob”:)))

  5. Cea mai buna carte din toata seria este a patra …e super interesanta … sa speram ca si filmul sa fie la fel de bun ca cartea…

  6. daca ma credeti este filmul meu preferat. abia astept sa apara zori de zi 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s